De multe ori este destul de greu să ne menținem corpul într-o formă ideală și, pe lângă alimentație sănătoasă și mișcare constantă, este necesar să dăm o mână suplimentară de ajutor. În acest sens, Eva Salon pune la dispoziția tuturor clienților săi o serie variată de tratamente corporale care să îi ajută să atingă cea mai bună formă a corpului lor, redând fermitatea pielii, remodelând anumite zone, stimulând circulația sanguină, diminuând semnele și textura pielii.
Dermocell 30
Acest procedeu folosește o metodă non-invazivă și non-agresivă a aspirației continue a pielii pentru un efect rapid si de lunga durata. Acesta împiedică ulterior re-formarea celulitei proeminente, reduce vergeturile, remodelează corpul eliminând grăsimile și toxinele; toate acestea atât timp cât concomitent se ține o dieta corespunzătoare ce presupune și sport, cel puțin 30 de minute pe zi.
Mezoterapia virtuala
Acest tratament necesită ședințe repetate pentru a obține rezultate optime, însă presupune beneficii multiple, realizat profesionist. Se utilizează pentru a reduce vergeturile, cicatricile, celulita și aglomerările de grăsimi inestetice localizate pe gambe, coapse, fese, șolduri, abdomen sau brațe. Elimină retenția de apă, ajutând la remodelarea corporală, reducând și eliminând totodată acumulările de tensiune.
Cavitația (liposucție virtuală)
Cavitația este considerată, în prezent, cea mai eficientă metodă de combatere a celulitei și a depozitelor adipoase localizate, rezultatele ulterioare putând fi echivalate cu cele ale liposucției chirurgicale. Procedeul se bazează pe efectul ultrasunetelor de joasă frecvență care provoacă formarea de mici bule cavitaționale (de vapori și gaz) care rup membranele celulelor adipoase. Ulterior, celula adipoasă se lichefiază, se dezintegrează și tot conținutul eliberat prin spargerea ei este absorbit de limfă, drenat prin sistemul limfatic și eliminat prin căile renale.
Împachetări la tunel
Acest procedeu se realizează în mai mulți pași. În primă fază se realizează o exfoliere, mai apoi fiind aplicat serul activ menit să sporească efectele pozitive ale tratamentului. Pe zonele solicitate se aplică inițial tratamentul principal, care presupune înfășurarea în film osmotic pentru a facilita transpirația; ulterior clienta va fi invitată în tunelul cu infraroșii pentru 45 minute, la o temperatură între 40-75 grade. Se îndepărtează filmul, se curăță zonele, în final aplicându-se o cremă anti-celulitică sau anti-vergeturi.
Radiofrecvența tripolară
Încălzirea celulelor adipoase și dizolvarea acestora este un tratament extrem de eficient asupra țesutului adipos din profunzime, la care alte metode nu pot ajunge. Radiofrecvența este recomandată pentru tratarea oricărui tip de celulita, având rezultate chiar de la prima ședință.
Presoterapia – Drenaj Limfatic
Presoterapie constă în efectuarea unui masaj cu presiuni de aer comprimat, realizându-se astfel o activare a tuturor punctelor ganglionare, fiind un pas esențial în procesul de detoxifiere, care ajută considerabil în lupta cu kilogramele în plus. Tratamentul de drenaj limfatic prin presoterapie duce la intensificarea curentului limfatic de până la 10-15 ori.